Spectacol la Odeon: UN TANGO MAS

La Teatrul Odeon a avut loc premiera spectacolului "Un Tango mas", cu Razvan Mazilu si Monica Petrica.

"Un Tango mas" este un spectacol marca Razvan Mazilu, pus in scena de reputatul regizor Alexandru Dabija si cu costumele realizate de Wilhelmina Arz.

Montarea se bucura si de participarea Clubului Tangotangent (coordonator Daniel Mandita, Amalia Iscu, Mirela Muntean, Andreea Laudat, Veronica Ungureanu, Florin Pop, Gilbert Iscu, Silviu Stafie).

"Un Tango mas" continua seria spectacolelor de dans care au debutat in anul 2001, in cadrul programului "Dans la Odeon", initiat de dansatorul si coregraful Razvan Mazilu.

Fotografii Razvan Mazilu si Monica Petrica aici


"Un Tango mas" in presa

 
       
 

13. Ele.ro
Un tango mas - "Asa dansam tangoul"

12. Ziarul Financiar
Lectie de dans si teatru (cronica)

11. Eva.ro
Razvan Mazilu: "Cea mai mare provocare: a 'vorbi' fara cuvinte"

10. Cotidianul
Razvan Mazilu: „Imi place sa ma arat si sa fiu privit“

9. Romania Libera
Vraja comunicarii fara cuvant

8. Ziarul Financiar
Un balans al emotiei

7. Adevarul literar si artistic
Tango si rafinament – Un Tango mas

6. Jurnalul National
Razvan Mazilu – Omul zilei
Cea mai recenta premiera a lui se cheama, incitant, "Un tango mas"

5. Atelier Liternet
Razvan Mazilu: Tangoul inseamna in primul rand libertate

4. Saptamana financiara
Dans la Odeon

3. Revista Cultura
Tangoul si mastile sale - Un tango mas

2. Evenimentul zilei
Versuri dansate: "Inca un tango" cu Razvan Mazilu

1. Cotidianul
Mazilu loveste si consoleaza la Odeon

 
 


Ziarul Financiar
Un balans al emotiei...
de Virgil Oprina

...cu aceasta senzatie pleci de la spectacolul Un Tango mas de la teatrul Odeon. Ca si cum, pentru o scurta perioada de timp, o confesiune te-a rapit ritmului cotidian, facandu-te sa crezi ca intr-o buna zi, iesind din lumea ta secreta, vei simti ca si tu te afli de fapt printre dansatorii de Tango.
Nascut dintr-o idee a lui Razvan Mazilu si dirijat scenic de Alexandru Dabija, spectacolul are ceva din discretia unei batai pe umar cu care un amic mai mult sau mai putin cunoscut iti atrage atentia spre o senzatie de mult incercata, poate niciodata inteleasa. Aceea pe care o poate oferi un pas de dans paradoxal prin definitie, unul inainte - doi inapoi, catre o armonie plina de tensiuni ramasa suspendata in aer, un ritual, un fel de schimb in care partenerii isi daruiesc gratie si pasiune unul altuia si fiecare siesi. Cam acesta ar fi mesajul tangoului povestit de Monica Petrica, Razvan Mazilu si de cele patru perechi de dansatori cotropiti de fiorul dansului argentinian.
Discret intr-adevar in emfaza aparenta a temei propuse, spectacolul cu valente camerale se desfasoara in intimitatea stricta a spatiului scenic, unde publicul imparte spatiul mirajelor cu dansatorii - personaje ale acestui scurt plonjon in universul tangoului. Fara a vrea doar sa demonstreze sau sa informeze, acest colaj de numere coregrafice poarta cu sine fiorul emotiei si al performantei coregrafice a celor doi protagonisti profesionisti. O performanta obtinuta cu truda, dar si cu multa pasiune, care din fericire nu a esuat in zona unei simple demonstratii de forta sau mobilitate. Aflata sub un echilibru initial fragil, relatia dintre coregrafia si interpretarea de mare acuratete a cuplului principal si evolutia celor patru perechi de iubitori ai tangoului a functionat fara gres. Excelenta oarecum taioasa - si obtinuta pe cai obiectiv diferite de cele ale nativilor Tangoului - a gestului profesionist, a fost umanizata si adusa printre cei prezenti in sala de pasii plini de subtila candoare al grupului de dansatori compus din Amalia Iscu, Anisia Popescu, Cristina Patru, Monica surubaru si perechile lor Daniel Mandita, Lucian Stan, Gilbert Iscu si Catalin Valeanu, sau clubul Tangotangent.
In mod paradoxal, ca si Tangoul, spectacolul nu impresioneaza si prin efecte vizuale. Luminile nu s-au putut ridica peste conditia lor tehnica intrinseca - veche meteahna de inzestrare a teatrelor noastre - iar costumele ne-au trimis cu gandul la dimensinea mai putin placuta a productiilor (aproape fara) de buzunar. Atunci insa cand Ideea are ceva de spus si mai are si cu cine, lucruri atat de importante in economia spectacolului trec in planul secund al perceptiei.
Un Tango mas are prin concizia lui ceva din efectul unui haiku. Sunt 60 de minute in care prin mijloace aproape exclusiv nonverbale o mana de oameni ne fac sa simtim ca nu suntem singuri, exhiband cu simplitate fotograme din existenta lor si a multor altora. O multime de dansatori de Tango, ca si noi.
Sus


Adevarul literar si artistic
Tango si rafinament – Un Tango mas
de Oltea Serban Parau

Mi-am schimbat de mai multe ori parerea despre acest gen muzical si coregrafic atat de popular in ultimele decenii, pe nume tango, intrebandu-ma repetat ce il face atat de fascinant in ochii publicului, care de mult nu mai este strict cel din Argentina si Uruguay.
Dansul a parasit bordelurile din Buenos Aires la cumpana dintre veacurile al XIX-lea si XX, reusind sa se clasicizeze in doar cateva decenii. Purtator al mai multor amprente distincte precum ritmul, armonia si orchestratia (din care nu lipsesc acordeonul traditional – bandoneonul, vioara si contrabasul), tangoul este astazi disponibil gratie CD-urilor in versiuni dintre cele mai diverse. Si ne referim aici la culegeri de inregistrari clasice, fie ele populare, fie ridicate la rang de muzica “scrisa” de numerosi compozitori, dintre care cel mai important ramane Astor Piazzola, cu sofisticatele sale aranjamente simfonice.
Viabilitatea de viitor a genului, faptul ca tangoul reprezinta in continuare un drum deschis este elocvent ilustrat de faptul ca e studiat cu pasiune in tot mai multe tari si asociat cu tot mai diverse stiluri muzicale, de la jazz la hip hop, asa cum s-a intamplat si in inspirata selectie muzicala a spectacolului Un Tango Mas. Si prin aparitia acestui spectacol, Teatrul Odeon, alaturi de alte teatre precum TNB, Bulandra, dar nu numai, dau semne clare si constante de preocupare in a atrage categorii cat mai largi de public, de a varia paleta stilistica a mesajului teatral. Raspunzand astfel cu o oarecare intarziere tendintei companiilor particulare, teatrul marilor scene se asociaza tot mai mult cu muzica, dansul si artele multimedia.
In centrul acestui eseu coregrafic ce dureaza doar o ora se gasesc cuplul Monica Petrica – Razvan Mazilu, care ne ofera in coregrafia lui Razvan Mazilu o rafinata panorama a starilor pe care acest dans si conotatiile lui semantice le sugereaza celor mai multi dintre noi.
Interesant este insa extrem de bine controlatul contrapunct intre cuplul central de balerini profesionisti si cele patru perechi de dansatori de tango profund umani, naturali si autentici (Amalia Iscu, Anisia Popescu, Cristina Patru, Monica Surubaru si Lucian Stan, Gilbert Iscu, Catalin Valeanu si Daniel Mandita, care este si coordonatorul clubului Tangotangent). Monica Petrica si Razvan Mazilu sunt... inuman de expresivi, fiecare miscare a lor pune aerul in vibratie, fiecare gest transmite si induce sentimente acute, exhiband un erotism pe cat de evident, pe atat de rafinat.
Incercarea lui Razvan Mazilu de a propune aceasta idee de spectacol (regia Alexandru Dabija, costumele Wilhelmina Arz) implica unele riscuri, invecinarea esteticii tangoului cu lumea telenovelei reprezentand principala capcana.
Un tango mas este un spectacol ce ne aminteste ca acel superb si fascinant spatiu geografic i-a dat lumii pe Luis Bunuel, pe Joge Luis Borges, pe Gabriel Garcia Marquez si nu are nici cea mai mica legatura cu produsele de consum media care sunt telenovelele. Iar arta de a evita in ziua de astazi aceasta capcana nu este la indemana oricui.
Sus


Jurnalul National
Razvan Mazilu – Omul zilei
Cea mai recenta premiera a lui se cheama, incitant, "Un tango mas"

de Claudia Daboveanu

Binecunoscutul coregraf si dansator a initiat in 2001 o serie de spectacole de dans, intitulata "Dans la Odeon". "Un tango mas" este cel mai recent spectacol din acest program, in care o are ca partenera pe Monica Petrica. O ora, o poveste de dragoste adevarata, decupata din viata, cu tot ce implica ea: pasiune, tradare, sinceritate, minciuna, tandrete, cearta, ura, impacare, despartire. Sau nu. Un tango argentinian se danseaza daruindu-te total. Fara compromisuri. Pe tine, ca privitor, te intereseaza mai ales picioarele dansatorilor, pe cand dansatorii sunt preocupati in egala masura si de expresivitatea corpului si-a bratelor, si de intensitatea privirii. Ca-i vorba de milonga, boleo, orillero, choclo, lunfardo ori sentada, tangoul argentinian pare sa aiba radacini in negurile istoriei vechilor greci, desi data sa de nastere e plasata undeva la finele secolului al XIX-lea, in bordelurile din Buenos Aires. Cu asemenea "parinti", tangoul nu poate fi decat un amalgam de erotism, lascivitate si fericire razboinica. Nici unul dintre parteneri nu poate trisa, amandoi trebuie sa straluceasca. "Un tango mas" este un spectacol in care cele doua stele, Razvan Mazilu si Monica Petrica, sunt puse in valoare si de regia lui Alexandru Dabija, si de costumele Wilhelminei Arz, si de dansatorii de la clubul Tangotangent.
De la debutul sau din 1995, in "Dama cu camelii", Razvan Mazilu a evoluat ca dansator, dar a semnat si coregrafia multor spectacole de la Opera Romana, TNB, Teatrul Odeon, Clubul Prometheus etc. "Jocul de-a Shakespeare", "Ingerul albastru", "Anna Karenina", "Rosu si Negru", "Vorbeste-mi ca ploaia si lasa-ma sa te ascult", "Sell me!", "Portretul lui Dorian Gray" si "Simfonia fantastica" sunt numai cateva dintre spectacolele al caror protagonist a fost.
Sus


Atelier Liternet
Razvan Mazilu: Tangoul inseamna in primul rand libertate
de Gina Serbanescu

Gina Serbanescu: Se danseaza din ce in ce mai mult tango in Romania. Credeti ca e o vreme a tangoului? Care ar fi cauzele acestei mode?
Razvan Mazilu: Mai devreme sau mai tarziu si in Romania patrunde cea ce se petrece in alte spatii culturale, de la vestimentatie la dans. Este si o vreme a tangoului, desigur, se poate spune si asa, dar cred ca e mai mult decat atat. Acum doi ani cand am montat Portretul lui Dorian Gray, simteam ca totul in jurul meu aducea la suprafata ceea ce inseamna Oscar Wilde, opera lui, viata lui, universul lui. Cred, fara indoiala, ca un act artistic prinde forma atunci cand e timpul sau, iar acesta este si cazul tangourilor. Ele exista in jurul nostru ca repere, dar ni se par mai elocvente, mai puternice, pentru ca noi incepem sa ne raportam la ele si ne cufundam in aceste povesti. Eu ma bucur ca se petrece acest fenomen in Romania, pentru ca e un semn de libertate de expresie.
G.S.: Credeti ca tangoul va caracterizeaza mai mult decat alte tipuri de limbaj coregrafic?
R.M.: Poate ca da, de vreme ce am fost tentat sa aleg aceasta directie si pentru ca, asa cum il simt eu, este un dans puternic, visceral, viguros, masculin si feminin in acelasi timp.
G.S.: Ce reprezinta Un tango mas pentru cariera dumneavoastra, atat ca interpret cat si coregraf?
R.M.: Reprezinta in primul rand descoperirea unei lumi fascinante, aceea a tangoului. Un tango mas este un spectacol de tango, despre tango, dar si un spectacol de dans contemporan, in care sunt pastrate temele tangoului, mergandu-se in acelasi timp dincolo de ele printr-un alt limbaj de dans, pastrandu-se mesajul originar emanat de milonga, dar printr-o incercare de a-l transmite altfel.
G.S.: Ce ne puteti spune despre dansatorii implicati in spectacol, cum a decurs colaborarea cu membrii clubului Tangotangent?
R.M.: Mie intotdeauna mi-a placut sa lucrez cu neprofesionisti ai dansului, e si cazul colaborarii cu actorii, in cadrul spectacolelor de teatru-dans, actorii avand o alta pregatire in planul plasticii corporale. Cand am asistat prima oara la o petrecere de milonga, m-am gandit ca acea atmosfera de realism si naturalete ar putea fi mutata pe scena Odeonului. Din punct de vedere coregrafic am intervenit si in dansul lor, asta pentru ca dramaturgia sau tensiunea crearii unor momente o cereau, dar ei ca limbaj au fost aceeasi ca in cotidian. Trebuie spus ca au fost extrem de seriosi, de docili, asa cum ar trebui sa fie toti artistii profesionisti.
G.S.: Acum sa trecem la profesionisti. In ce consta aportul lui Alexandru Dabija la acest spectacol?
R.M.: In primul rand, Sandu m-a scos pe mine din patosul pe care eram tentat sa il pun tot timpul in prim plan, apoi a venit cu accentele sale de umor, chiar cu o doza de non-conformism, avand in vedere ca pentru unii poate parea ciudat ca intr-un astfel de spectacol sa vada garduri de plastic, pizza sau beculete in scena. Desigur, nimic nu e nou sub soare, dar la noi lumea are de cele mai multe ori o perceptie gresita despre tango. Stiu persoane care se asteptau la ceva extrem de elegant, de senzual, sofisticat, decadent...
G.S.: Dar a fost si doza aceasta...
R.M.:Desigur, a fost si doza aceasta, dar scopul a fost in primul rand simplitatea... Alexandru Dabija a mers, inainte de orice, pe valorizarea dansului. Prin aceasta cred ca se poate vedea o regie buna, si anume regia care nu se vede...
G.S.: Si totusi, stilul sau se simte, dar asa cum vedem si pe afis, acesta este un spectacol de Razvan Mazilu!
R.M.: Da, pentru ca este un spectacol de dans, dar in acelasi timp sunt clare caracteristicile regizorale paradigmatice pentru Alexandru Dabija, o anumita dualitate de factura tragicomica, ironia...
G.S.: Cred ca s-a mulat foarte bine pe stilul sau tangoul, care are niste radacini profund tragice...
R.M.: Lui Alexandru Dabija ii place foarte mult tangoul, de fapt colaborarea noastra a inceput tot cu un tango, pe care l-am coregrafiat pentru spectacolul Fratii de la Teatrul Odeon. Chiar radeam cu el la un moment dat, spunea ca suntem urmariti de tango! In plus, el a stiut sa creeze o atmosfera extraordinara la repetitii (mi-a parut foarte rau cand s-au terminat!). La astfel de repetitii ai sentimentul ca poti face orice, ca poti dansa pe pereti!
G.S.: Revenind la structura dramaturgica a spectacolului, credeti ca exista o esenta teatrala a tangoului, este el usor de integrat lumii teatrului?
R.M.: Da, tangoul este prin excelenta unul dintre putinele dansuri teatrale, atat in sensul spectaculozitatii, al actiunii, cat si in sensul potentialului inscenarii, incat fiecare dans pare cumva "pus in scena", fie ca este improvizat, fie ca este coregrafiat.
G.S.: Exista un alt tip de dans care s-ar incadra la fel de bine intr-o astfel de punere in scena?
R.M.: Cred ca cel mai bine ar urma aceasta schema stiluri de dans care apartin epocii noastre, precum disco, sau hip-hop...
G.S.: Mai nou hip-hopul nu intra deloc in contradictie cu spiritul tangoului...
R.M.: Va referiti, desigur la abordari de tip Gotan Project, care au compus unele piese plecand de la hip-hop... In strainatate e primita cu mult mai multa deschidere fuziunea dintre genuri. La noi, cand se incearca astfel de sincretisme, foarte multa lume e crispata, reticenta. In cazul coregrafiei, incercarile de a realiza sinteze intre genuri sunt adesea privite ca pericole care ar putea "strica dansul", care i-ar putea afecta puritatea. Din pacate, avem nevoie de mai multa receptivitate, chiar de o anumita educatie in a ne informa...
G.S.: Dar daca am incerca sa inscenam, pe modelul spectacolului dumneavoastra, valsul? S-ar ajunge probabil la situatii parodice!
R.M.: Dar si Un tango mas are situatii parodice! Exista in spectacol o miscare... "jucausa", inspirata din dansurile de la nuntile romanesti. In copilarie, asistand la o nunta, am vazut perechi care dansau, tampla langa tampla, intr-un mod care mi s-a parut foarte trist in patetismul sau... Am tinut minte imaginea asta, pe care am introdus-o ca un leitmotiv in spectacol.
G.S.: Exista si un moment in care dansati singur la un moment dat, langa perechea Daniel Mandita-Amalia Iscu, iar acea coregrafie poate sugera un dans popular romanesc...
R.M.: Stiu la ce moment va referiti, in acest caz m-am gandit mai degraba la pasul unui nebun, melodia pe care dansez acolo se numeste Balada para un loco (Balada pentru un nebun). Versurile sunt foarte emotionante si cer, prin contrast, o astfel de miscare.
G.S.: Acum va voi adresa o intrebare mai relaxanta, poate chiar amuzanta! Dintre toate femeile celebre ale istoriei (indiferent de domeniu), pe care ati invita-o sa danseze tango cu dumneavoastra?
R.M.: O, sigur, va pot da cateva nume, dar v-as putea spune si anumiti barbati pe care i-as invita la dans, pentru ca, dupa cum stiti, se zice ca tangoul a inceput ca un dans intre barbati! Asa ca va voi enumera personalitati pe care le-as invita la dans... sau personaje... Eu as invita-o la dans pe... Doamna Clara! Apoi, pe Bette Davis, pe Olga Tudorache, pe Thomas Mann, pe Ava Gardner, pe Mateiu Caragiale, pe Virginia Wolf, dintre personalitatile politice pe Margaret Thatcher, dintre regizori pe Pedro Almodovar si Bob Fosse (sunt tare curios ce regie ar "scorni" dintr-un tango!).
G.S.: Nu intamplator am lasat la final o intrebare pe care oricum ati anticipat-o la inceputul discutiei noastre: care sunt, in viziunea dumneavoastra principalele caracteristici ale tangoului?
R.M.: Dupa cum spuneam, in primul rand tangoul inseamna pentru mine o mare libertate de expresie. Eu cunosc multi privitori de tango, iar acesta e un semn ca vor sa se simta liberi si sa prinda ceva din spiritul tangoului, care e, in primul rand, repet, libertate. In plus, am descoperit, odata cu spectacolul Un tango mas, odata cu colaborarea cu dansatorii clubului Tangotangent, cu participarea mea la cateva petreceri de tango, cu colaborarea cu Alexandru Dabija, ca tangoul inseamna mai mult decat cliseele propagate: erotism, pasiune, incrancenare, sange fierbinte. Tangoul este bucurie, comunicare intre parteneri, are si o latura plina de umor. Si mai este si o posibilitate de a reinventa clipa dansata. Depinde la ce te opresti, depinde ce iti doresti de la un tango.
Sus


Saptamana financiara
Dans la Odeon
de Andra Dumitrescu

Nu trebuie decat sa vezi (sau sa auzi) numele spectacolului - Un tango mas – si tentatia de a descoperi ce se intampla in spatele unui asemenea eveniment este evidenta. Razvan Mazilu, coregraf si dansator, autor al coregrafiei mai multor spectacole dintre care amintim „Jocul de-a Shakespeare“, „Anna Karenina“ sau, mai recent, „Portretul lui Dorian Gray“, lanseaza in 2001 o serie de spectacole in cadrul programului „Dans la Odeon“. Ultima realizare, aceasta poveste in pasi de tango, ii aduce in fata publicului pentru o ora chiar pe Razvan Mazilu alaturi de Monica Petrica intr-un emotionant ritual al dansului. Reusesc cu eleganta si pasiune sa ofere spectatorului stari de veselie, erotism, nepasare si chiar teama sau neputinta doar prin miscari gratioase, pasiune si daruire totala pe acorduri argentiniene. O poveste ca multe altele care inseamna si dragoste, si ura, pasiune, cearta si despartire, toate facute cu multa expresivitate. Ca spectator esti tentat sa privesti mai ales miscarea picioarelor, doar ca mesajul corpului, al privirii si calitatile trupesti ale protagonistilor sunt punctul forte al acestei povesti de dragoste transpuse pe ritmuri argentiniene. Combinatia dintre gingasie si nebunie, dintre rafinament si brutalitate actioneaza aproape perfect, captiveaza si incanta privirea. Niciunul dintre parteneri „nu are voie“ sa greseasca, iar sub coordonarea scenica a lui Alexandru Dabija si pusa inca o data in valoare de costumele Wilhelminei Arz, fiecare reuseste sa transmita sentimente a caror intensitate te patrunde. Evolutia celor patru perechi de iubitori ai tangoului (care nu au o poveste a lor in spectacol) functioneaza la fel de bine. Ei sunt doar impatimiti ai acestui dans. Cuplurile Daniel Mandita - Amalia Iscu, Cristina Patru - Gilbert Iscu, Anisia Popescu - Lucian Stan si Monica Surubaru - Catalin Valeanu sau clubul Tangotangent (al carui coordonator este Daniel Mandita) completeaza tabloul dansului si amplifica atat emotia pe care acesta o transmite, cat si puterea limbajului nonverbal. Un tango mas este un spectacol care demonstreaza ca, daca ai ceva de spus si stapanesti mijloacele prin care vrei sa o faci, chiar daca ele sunt simple, rezultatul poate fi fascinant.
Sus


Revista Cultura
Tangoul si mastile sale - Un tango mas
de Gina Serbanescu

Orice spectacol are ca subiect timpul, indiferent ce tema ar propune montarea respectiva. Aceasta este aproape o banalitate, nimic mai simplu decat sa observam ca orice act artistic este receptat, judecat, analizat, in functie de dimensiunea temporala pe care o aduce sau la care se raporteaza. Auzim adesea: "Am vazut un spectacol la moda", sau "Mi-a placut pentru ca ma ducea in alt timp", sau "Are meritul de a aduce actiunea in timpul nostru".
Spectacolul Un tango mas, de la Teatrul Odeon, nu eludeaza nici el aceasta regula. La inceput suntem plasati in atmosfera unei seri fermecatoare si nostalgice dintr-un club in care se danseaza tangoul argentinian in acceptiunea sa originara, cu sufletul in palma, asa cum aflam de la coordonatorul grupului. "Asa dansam tangoul acum", ni se spune... Este cat se poate de limpede ca nu avem de-a face cu un acum al acestor vremuri, ci cu un acum, care isi primeste acest statut dintr-o puternica translatie a unui atunci.
Prezenta in scena a cuplului interpretat de Monica Petrica si Razvan Mazilu ne aduce, insa, in acel acum in care putem sa ne simtim "acasa", fara a fi nostalgici, nu numai prin varianta coregrafica in care cei doi se integreaza, ci mai ales prin modul, deloc lipsit de dramatism, in care rezervorul originar al tangoului, este integrat in cerintele corpului in miscare din aceste vremuri. Cu alte cuvinte, povestea devine clara numai cand ajungem sa avem acces la metafora pe care o propune. Sa nu ne lasam inselati de aparenta simplitate a actiunii scenice!
Exista, in acest spectacol, doua lumi, aparent opuse si trei planuri de actiune coregrafica: lumea tangoului argentinian, asa cum era el dansat la originile sale, cu sentimentele integrate in rigoarea matematica a pasilor, in desenul perfect al dansului hranit de tragismul inceputurilor si o alta lume care vine, ca un copil rebel sa ii sfideze pe cei ce l-au nascut. (Nu putem sa nu remarcam aici ca mentionatul contrast intre lumi este sugerat inca de la debutul confluentei celor doua planuri de expresivitatea chipului lui Razvan Mazilu, care se dovedeste din nou cel mai bun actor integrat lumii dansului sau, invers, cel mai expresiv dansator din perimetrului teatral din Romania).
Cele trei planuri de actiune coregrafica respecta aproape un scenariu propus de Hegel pentru intreaga realitate: teza-antiteza-sinteza. Teza este reprezentata de lumea tangoului originar, antiteza de contrastul adus de cuplul Razvan Mazilu-Monica Petrica, iar sinteza este indeplinita de transfigurarea principiilor tangoului intr-o forma de dans contemporan care transcende canoane temporale sau delimitari spatiale.
Dansul final al cuplului principal (care comunica , trebuie sa o spunem, asa cum rar se poate vedea pe scenele romanesti) sugereaza nu neaparat o impacare a lumilor, ci tranformarea exactitatii matematice a tangoului traditional intr-o forma de dans care accede la ideea de zbor, tendinta paradoxal potentata tocmai de restrangerea spatiului aflat la dispozitia dansatorilor.
Finalul spectacolului, cu cele patru cupluri de interpreti de tango traditional, dansand in jurul cuplului Razvan Mazilu- Monica Petrica, accentueaza mesajul propus prin intentionalitatea coregrafiei. Este extrem de inspirat statismul celor doi, asezati la o masa. Faptul ca se privesc in ochi, impune esenta insasi a tangoului, contopirea prin comunicarea din priviri, dupa ce tot ce a fost spus prin trup s-a epuizat. Cand trupurile "tac", privirile continua ritmul.
Ce trebuie retinut din acest spectacol, dincolo de lupta si armonizarea lumilor, dincolo de planurile discursive ale coregrafiei?
Marca inconfundabila a directiei de scena a lui Alexandru Dabija. Ce alt regizor de la noi ar fi reusit sa impuna cu atata claritate planului scenic, dualitatea tangoului, scenariul tragicomic al confruntarii lumilor mentionate si emotia lipsita de patetism care invaluie finalul?
Profesionalismul membrilor clubului "Tangotangent", rigoarea cu care si-au asumat misiunea, si, trebuie spus, prezenta scenica a coordonatorului Daniel Mandita.
Frumusetea si gratia Monicai Petrica, splendid corelate cu capacitatea de a asuma orice tip de discurs coregrafic.
Coregrafia si interpretarea lui Razvan Mazilu prin care se legitimeaza prezenta acestui spectacol in spatiul teatral, aflat intr-o confluenta necesara si din ce in ce mai solida cu lumea dansului.
Mastile tangoului: tangoul se impune ca personaj principal care asuma diverse masti "dictate" de dimensiunile temporale, de necesitatea transfigurarilor, de ceea ce, pana la urma, fiecare dintre noi este obligat sa vada despre sine in sinceritatea pasilor si privirilor unui dansator de tango.
Sus


Evenimentul Zilei
Versuri dansate: "Inca un tango" cu Razvan Mazilu
de Simona Chitan

Balerinul o are partenera pe Monica Petrica, maine-seara, la Odeon.
Spectacolul "Un tango mas" ("Inca un tango"), in care protagonistii Razvan Mazilu si Monica Petrica se intorc la forma primara a tangoului argentinian, se joaca maine-seara, la Teatrul Odeon.
Razvan Mazilu spune ca in spectacolul montat de Alexandru Dabija e vorba despre singuratate si orgoliu, despre inaltare si cadere si, cel mai mult, despre emotie si frangere, intr-un spatiu de mahala. Spectacolul se joaca cu casa inchisa de la premiera de pe 12 mai.
EZV: Ce te-a fascinat in tangoul argentinian? De ce acest spectacol?
Razvan Mazilu: Provocarea este de a ma raporta eu, in calitate de coregraf de dans contemporan, la acest mare fenomen cultural care este tangoul argentinian.
Spectacolul se vrea a fi unul de tangou, dar si "despre" tangou. Nu are un story, nu este narativ si nici nu am vrut sa mimam atmosfera de Buenos Aires - totul se poate petrece in Argentina sau aiurea, nu are importanta.
M-au interesat mai mult teme, ca relatia barbat-femeie, dragostea, singuratatea.

Costumele colegilor tai, cu exceptia costumului tau si al Monicai, sunt lipsite de stralucire. De ce s-a ales varianta asta?
Totul se petrece la margine de oras. Tangoul nu s-a nascut in saloane snoabe, in lux, ci in bordeluri si carciumi.
Kitsch-ul asumat si deriziunea s-au impus astfel de la sine in spectacol. Eu si partenera mea suntem ca doi excentrici aterizati intr-un astfel de spatiu.

Nu te-a deranjat amatorismul grupului de la Clubul Tangotangent, alaturi de care dansezi?
Tocmai in asta consta provocarea - sa punem fata in fata lumea dansatorilor profesionisti si pe cea a neprofesionistilor, intr-o incercare de a destructura limbajul de tangou clasic si de a-l mixa cu elemente de dans contemporan.
Intr-adevar, acesti oameni nu au nicio legatura cu lumea dansului profesionist si au joburi dintre cele mai diverse, dar au ca suprema pasiune tangoul argentinian, pe care-l danseaza asa cum se danseaza in orice local, in orice club de tangou din lume.

Cum ai colaborat cu regizorul Alexandru Dabija? Care a fost amprenta lui la textura acestui spectacol?
Este foarte interesant cum lucreaza un regizor de teatru la un spectacol de dans: il articuleaza, ii rotunjeste momentele, creeaza tensiunea, pune semnele de punctuatie. Umorul, ironia din spectacol i se datoreaza lui Sandu Dabija.

Cum ai lucrat cu partenera ta, Monica Petrica? Care sunt resorturile momentului vostru de dans pe masa, din final, ce emotioneaza prin ideea de frangere a femeii prin iubire?
Monica este o excelenta balerina si un om cu totul special, de mare clasa, un artist dezinhibat si fara prejudecati. Toti spectatorii ne-au semnalat secventa de dans de pe masa de doi metri patrati ca pe un moment plin de emotie, in care fiecare se poate regasi.

La un moment dat, un dansator recita un monolog despre tangou. Subscrii ideii ca tangoul este un dans orgolios?
E vorba de fapt despre versurile unui cantec celebru, "Asi se baila el Tango" ("Asa se danseaza Tangoul"), scris in 1942.
Versurile sunt scrise de Marvil - pseudonimul lui Elizardo Mart’nez Vilas, iar interpretarea cea mai faimoasa apartine lui Alberto Castillo, cel care canta piesa si in spectacolul nostru. Putem spune ca aceste versuri reprezinta un fel de "ars poetica" sau... tango-etica din perspectiva lui Vilas si contin o lista de gesturi, miscari de tangou si suite.
Cine poate executa miscarile si poate planifica succesiunea lor poate sa danseze efectiv pe versuri.

Care sunt urmatoarele tale proiecte?
Lucrez la coregrafia spectacolelor "Burghezul gentilom", la Teatrul National, si "Hamlet Machine", la Odeon. In toamna, doresc sa fac o gala de dans "Razvan Mazilu si invitatii sai", cu invitati din strainatate, ale carei incasari sa fie donate liceelor de coregrafie din tara.
Sus


Cotidianul
Mazilu loveste si consoleaza la Odeon
de Catalina George

Razvan Mazilu si Monica Petrica se cearta printr-un dans pe scena. „Inca un tango“ te tine continuu cu ochii pe ei. In rolurile principale din spectacolul de la Odeon, „Un tango mas“ („Inca un tango“), Mazilu si Monica Petrica reusesc sa povesteasca prin miscari de tango stilizat asa cum altii o fac prin replici bine strunite. Buna dispozitie, jocul vesel, nepasator, jocul erotic, teama, nesiguranta, neputinta de a iesi din constringerile pe care singur ti le impui, toate isi gasesc locul in povestea dansata de cei doi. De la bun inceput, protagonistii combina eleganta cu vitalitatea, delicatetea cu brutalitatea. Amindoi poarta costumatie de seara si totusi maninca, pofticiosi ca niste copii, inghetata la cornet. Intra intr-un local de noapte unde, dupa ce se arata fiecare foarte preocupat de propria inghetata, isi arunca desertul neterminat peste cap. In local, patru cupluri continua sa danseze fara sa-i ia prea tare in seama, iar noii sositi incep un joc cu miinile pe podea. La inceput, ei se misca la fel si afiseaza siguranta. Pentru ca sa ajunga, in cele din urma, de la simple provocari la o cearta pe ringul de dans. Razvan Mazilu o tine linga el si apoi, arogant, o alunga, iar Monica Petrica vrea sa se apropie de el si apoi, blazata, renunta.
Daca-i privesti cu minimum de atentie pe dansatorii din „Un tango mas“, gasesti altceva in stilul fiecarui cuplu. Miscarile lor au ceva vesel si prietenesc, ceilalti par mai degraba sofisticati. Nu poti sa nu observi cum se imbratiseaza aproape ca niste adolescenti cei din coltul drept al scenei. Cuplurile Daniel Mandita-Amalia Iscu, Cristina Patru-Gilbert Iscu, Anisia Popescu-Lucian Stan si Monica Surubaru-Catalin Valeanu par interesate doar sa danseze impreuna. Ei nu au o poveste a lor, asemenea lui Petrica si Mazilu, ci pun in miscare tangoul ca niste simpli pasionati ai genului. Ceea ce si sint, pentru ca toti opt fac parte din Clubul Tangotangent. Daniel Mandita, instructor de dans, povesteste: „Intr-o seara, anul trecut in vara, dansam cu prietenii intr-un club. Razvan Mazilu ne-a vazut pe mine si pe Amalia si a intrebat-o imediat pe prietena comuna care-l invitase «crezi ca s-ar supara daca le-as propune sa facem un spectacol impreuna»?“. Dupa spusele lui Mandita, ei au incercat sa arate emotiile contrastante adunate in tango, indiferent daca e dansat de un profesionist sau de un amator. Iar asta le-a reusit din plin.
Sus

 
     
Forum de discutii - Roportal adresa.ro | epagini.com
Google